Liftingul facial
Fie ca este vorba de liftingul frontal, mediofacial sau cervical, aceste procedee de intinerire vizeaza indepartarea ridurilor si a pliurilor generate de ptoza (caderea) partilor moi cervico-faciale, fara a lasa cicatrici evidente.
Pe masura ce oamenii inainteaza in varsta, efectele expunerii la soare, ale stresului cotidian si al unei functionari trupesti deficitare lasa amprente dureroase pe chipul lor. Nu numai pielea este afectata de procesul de imbatranire, ci si muschii fetei, gatului, uneori chiar scheletul osos fiind supus modificarilor degenerative. Omul intelept stie ca trecerea timpului este inevitabila, dar nu exista nici o scuza pentru a nu imbatrani frumos. Trebuie retinut ca intinderea pielii prin lifting nu este drastica, ea fiind supusa unei tensiuni normale, comparabila cu aceea dinaintea procesului de imbatranire.
Cui se adreseaza interventia ?
Persoanele care se adreseaza specialistului pentru o astfel de interventie sunt in general active, au numeroase obligatii socio-profesionale si in general doresc sa ofere o imagine cat mai agreabila, indiferent de anii care se aduna. Liftingul chirurgical este indicat dupa varsta de 40 de ani, fiind o procedura care da timpul inapoi pentru inca 5-10 ani frumosi. De regula, liftingul facial se adreseaza persoanelor cu varste cuprinse intre 40 si 60 de ani dar se poate face si la persoane sanatoase cu varsta de 80 de ani.
Indicatii preoperatorii
- inaintea operatiei, nu mancati si nu beti nimic dupa miezul noptii
- administrarea aspirinei si a medicamentelor ce o contin este interzisa cel putin 2 saptamani inainte de operatie
- trebuie sa renuntati la fumat 2 saptamani inainte si 2 saptamani dupa operatie
- pentru femei, operatia trebuie facuta in afara perioadei menstruale
- informati chirurgul si anestezistul daca aveti antecedente medicale legate de tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sangerarea, epilepsie, probleme neurologice sau alergii la medicamente
- anuntati medicul daca purtati proteze dentare sau lentile de contact
- pentru regiunea faciala expunerea in exces la stimulii solari, la caldura sau frig intens, trebuie limitata in perioada premergatoare operatiei
- regimurile alimentare stricte si curele de slabire trebuie suspendate temporar inainte de operatie fiindca pot intarzia vindecarea
- daca raciti sau faceti o infectie de orice fel, operatia trebuie amanata
Concluzii
Cicatricile de la nivelul inciziilor vor fi putin vizibile datorita pozitionarii acestora, iar cu timpul devin practic nedetectabile. Odata cu efectuarea acestui tip de interventie pacientii sunt de obicei multumiti de noua infatisare, fapt ce se reflecta pozitiv asupra performantelor sociale si profesionale.